Sindromul Plesu: Pick me! Pick me! Choose me, feed me, love me!

[vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_column_text]Sindromul Plesu – “Pick me! Pick me! Choose me, feed me, love me!” si ordinul da zi pe unitate: Ardeti-l pe Puric!

Da… stiu… Ii aud si eu pe latrai cum spumega, cum ca Puric fuse vajic pionier al securitatii la 15 ani… Toate cozile de topor urla asta desi Dan Puric nu a fost informator al securitatii conform CNAS. Dar si daca ar fi fost… pfff… la 15 ani?!… Ma lasi?!. Acum este vorba despre altceva, mediile in care mesajul transmis de Puric penetreaza, medii inchise lui, ca trompeta, domnului Plesu.

Asta a activat trompetele securiste.
Altfel coleji sa fi fost, no problem doar ca unul si-a cerut iertare pentru ce a facut , daca a facut, copil fiind in fiecare zi de dupa 21 decembrie 1989, a incercat si incearca sa repare, cata vreme celalat continua sa faca ce a facut toata viata. Trompeteste.
Repet ultima data. Problema este mesajul, mediul de penetrare si activarea latrailor. Atat

Eroaita*
Este o eroare aici. Discursul d.nului Plesu este de acum 6 ani. Reluat de sine insusi pe FB acum cateva zile
Cum insa, acum nu ca nu a avut nici o reactive publica legata de revitalizarea acestui “scandal” ba chiar a dat o puhava manuta de ajutor repostandu-l, intelegand prin asta ca si-l asuma plenar si in aceste zile, si ca pentru dansul este de actualitate acum ca si in urma cu cei sase ani de acasa din perioada Basescu.
Pe cale de consecinta imi cer scuze. Ar fi trebuit sa scriu asta si acum 6 ani.

Hai sa ne intelegem. Plesu nu poate avea nimic cu Domnul Dan Puric, in nici un context si in nici un fel de imprejurare si asta dintr-un motiv foarte simplu si anume: Dan Puric este “muscat”.
Asa se vorbeste in lumea artei despre oamenii atinsi de geniu, cum ca ar fi muscati.
Despre domnul Plesu nu stiu sigur multe lucruri dar fiind, este cu siguranta si cu multa, exagerat de multa dovada ca-nrejur adica ca propriile generoase inprejururi.
Daca fiinteaza nu sunt sigur deloc.

Pe romaneste deci: Dan Puric are talent.

 

dan-puric_01_9a7b142935

 

Domnul Andrei Plesu nu exista in contextul acestui adjectiv. Pana si periferia acestuia are valente imposibil de nuantat in raport cu zecile si zecile de kilograme in stare pura ale domnului Plesu.

Dar cum ma, totusi, sa nu-ti fie drag omul asta?! Ca expresiv e, nu poti sa zici ca nu e!

Andrei-Plesu-347x350

Se termenara alegerile si na, oamenii de vaza – pftiu drace, ca era sa zic varza – se vazura lasati pe dinafarara intamplarii in ciuda eforturilor supraomenesti, pe alocuri, de a goli si de continut resturile de la masa prezidentiala a lui Basescu.

Asa ceva era de neconceput. Pai stipendiile, pai eclerele, pai cremele si unguentele?! Dar ceafa de porc insa sarmalele si ciorba de burta – nici un aproppo, va asigur – dar virginalele moluste, insa hardaiele de ficatei de gasca?! Pai astea cui ma prostime proasta si needucata?!

Cum zisei, se termenara alegerile si toti intelectualii ai lui asa zisi Basescu se trezira pe langa oale, in afara odaii cu izuri.

“Pe vremea cînd cîntau la masa lui Traian Băsescu, lăutarii îi dădeau lui Klaus Iohannis cu arcușul în cap, evident, după ce se întrerupeau o clipă din linsul viorii.
Vă amintiți cum îl smotoceau pe Klaus Iohannis de dragul lui Traian Băsescu?
Că-n 2009 a fost premierul de la Grivco.
Că în 2012 a participat la Lovitura de stat a suspendării.
Că a fost incompatibil.” Ion Cristoiu

dar Klaus Iohannis a ajuns președinte si pe ei nu i-a ales nimeni.. Ntzz… Ntzz… Nu bun asa!klaus_iohannis_kampanie

N-a tinut mult uluiala grupuscului de telectuali, mai ales ca erau cu spatele la zid, doar se apropia Craciunul si le lipsea putirinta obiectivarii sfantului spirit al acestei zile in ceea ce-i priveste din perspectiva axiomaticei burti goale.

Proviziile facute cu atata sarguinta in ani de zile de viorit pe nemestecate la mesele imbelsugate se cam imputinasera. Limba folosita cu atat de maiastra dibacie la uns toate balamalele si orificiile cutiei milei prezidentiale, limba zic, atat de umeda, cuprinzatoare,  pedanta dar catifelata in zilele ei de glorie, zacea acum scorojita, uscata si inasprita de atata amar de nefolosinta.

Dragilor, pe scurt: Nu aveau porc.

De aici s-a nascut, din netarmurita dragoste si amor ghebost fata de porc a luat nastere, pe care naturala, fara purgativ o balada, un cantec de srbatoare, un plugusor.

Plugusorul lui Plesu – Mic indrumar de ceresetorie eleganta in concretul abstract dar metafizic.

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Mării se porniră
de se buluciră
și se-ngrămădiră
și se-nvredniciră
cântăreți de cur te
toți mândre cornute
să apere ei
bucile de zei
și i-au pus drept strajă
limbile păvază
fix drept la găoază

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Și-au ieșit pe sticlă
au sărit să zică
să latre că-i mică
și nefericită
dar pipernicită
Oda închinată,
oda-n limba lată
și cam prea pătrată
Ce alții, nu ei,
o-nălțau la zei

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Zeii lor de drept, zei cu muci pe piept
Muci de mult nelinși
Ce zac neatinși
De-o limbă dibace
Mai cu vinoncoace

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Limba lor eternă
moale ca o pernă
de idei marețe
în transcendental
ca într-un canal
se
în fund
ă
lin
în dosul divin
ce acum primește alte limbi de pește
dar nu sunt baloase
și nu sunt zemoase
și nici mătăsoase
nu-s din suflet scoase

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Alea zgâriază și nu rezonează
și nu penetrează
nu se-asezonează
nu se-articulează
cu cântul sublim
de glorificare
si de înalțare
pe care doar ei
ei ce-i ling pe zei
drept si-adânc pe limba
l-ar putea canta
Ode-ar înalța

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Dacă cineva
mării i-ar vedea
în transcendental
MISA vizionar
pe un câmp spiral
ar sta misionar cuprinzând cu har
totul care intră
și iese in pripă
ar lua terapia
și-ar uita mândria
și ar bea-o toată
și oricând e dată
ea, cura curată
din vezica toată

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Dacă cineva, mării i-ar vedea
dar și de-ar putea
i-ar recomanda
L-ar pupa pe boaște
și i-ar recunoaște
șpiciul cavernos
însă găunos
de conducător
fals dar trădător
numit nu ales
de către popor

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Să-i pună la treabă-n
patru labe-n iarbă
și pe-așa târâș
linul derdeluș
limbile să meargă
delicat să ștergă
orice pată neagră
cum făceau odată
sfârâind la poartă
alta, dar tot poartă
toate laolaltă
împrejurul lui
lui voinicului
bărbatul frumos
cum zicea Oltean – minte de mirean – cu minte puțină – cu nimica sfant – în cer și pamânat

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Ce zicea Oltean
lingând grobian curul sibian?!
Că-nghite el broasca
că soarbe el ploasca
pentru ce-l frumos,
din cutie scos
de un magician – Virgil Măgurean

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Unsul președinte
fără cele sfinte
cele de Creștin
în bradul divin
de Crăciun alin
Ăl cu multe case
și cu acte false
și copii pierduți
și cu sași vânduți
pusul președinte
peste masa mare
tocmai la Bucale

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Că la el sunt toate, șunci înmiresmate
și cefe de porc și cârnați și șprot
cel mai mare pește la el
se ițește
patru ochi lucește-n
farfuria lui – spaima codrului
fructele pădurii,
căpriori, mistreț
toate din județ la el se adună
de-i frumos sau tună
și de-i cad din gură si rămân pe jos
să strângă frumos
să ramână lor, cântareților
barzi de cur (te) veche
cu ștate pereche

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…

Și se adunară
ode înalțară
lui ca să îi cânte
pe el să-l încânte
cu-ale lor limbi fine
unse și străine
să aibe și ei
caltaboș de zei
și picior de porc
cum avură-n port
acum ceva ani
nițcai gologani
și momițe dulci
și țuică de prun
să aibe de-acum
să aibe-n Ajun

Porcul de Craciun.

Ia mai mânați mai! Hăăăăi, hăăăăi!…
Sindromul Plesu – Pick me! Pick me! Choose me, feed me, love me!
-//-

 

 

 

[… Hai c-am obosit dar as putea contiunua asa cu materialul clientului zile si nopti intregi]

Bine inteles si de inteles, uman vorbind, ca lipsa spiritului de Craciun, absenta Porcului de pe metafiza masa a metempsihozei analitice in ceea ce priveste dogma crestina l-a facut tocmai pe domnul Plesu sa iasa primul si intaiul la rampa cerandu-si drepturile, drepturi care atat de drept cat si de facto i se cuveneu.

Atatia ani de experienta nu se putea sa nu faca diferenta asa ca, la prima ocazie, ocazie  intamplator aranjata, ocazie in care a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” Constanţa, domnul Andrei Plesu a grait că nu doar clasa politică trebuie schimbată, ci, odată cu ea, şi presa.

Stati linistiti. Este in manualul succesurilor rapide, lejere dar imediate daca nu ar fi instantanee, pe care le cersesti cu ochii mari si umezi de copil – ca si boul este copilul vacii nu? – atunci cand esti obosit de propria atarnare, plictisit si dezinteresat in fata unui auditoriu care nu intelege de ce te-ai dus si nici ce cauti acolo in fata lor dar care si daca le spui “Ciolan” rad ca prostii si bat din palme juma de ora in nestire.

Plesu a avut un real succesuri si toate televiziunile, toata media din Romania a preluat “atacul” la Ciutacu.

Acuma nu ca Ciutacu mi-e prieten insa mi-a placut si poza. E pe genul ” Zii sa moara ma-ta!”

 

victor_ciutacu_01_1963313712

 

Domnule Plesu, nu am nici un motiv sa va laud dar prea sunteti de doi banuti coborati greu, tarziu dar totusi in cele din urma, relativ la timp intr-o punguta. Ce, nu e nici o problema cu asta. S-au mai vazut cazuri cand copiii s-au nascut prematur la 145 de luni.

Nu dati, va rog, conotatii anatomice si nici legaturi cu diversele parti corporale ale barbatului de stat nu faceti.

„Am spus aşa, să mă iertaţi, dar ceva gazetari nu schimbăm? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvică, Ciutacu, Striblea, Rareş Bogdan, ăştia-s eterni. Sorin Roşca Stănescu a ieşit din puşcărie direct la televizor şi ne explică, seară de seară, ce-i cu dreptatea. Nu-i vorba doar de ziarişti. L-am întrebat şi pe Răzvan Theodorescu: domnule, ce cauţi cu toţi golanii la televizor, seară de seară acolo? Nu ţi-e jenă să apari cot la cot cu Codrin Ştefănescu, care-i un caraghios şi un obraznic de mâna a treia?” – Andrei Plesu 11 noiembrie 2015

Nimeni din asistenta nu a inteles atunci si pe loc tocmai unde bate cu limba indelung mestesugita, mesterul momentelor de succes.

Pai tocmai ce va spusei.

Intelectualii n-aveau porc de urcat in brad asa cum cere spiritul Craciunului dar mai ales matul.

Andrei Plesu a dat startul.

Rand pe rand, intelectualii din grupul lui Basescu au iesit la rampa si nu-I e enumar aici pentru ca n-am chef, nu de alta.

Oricum sunt nu sunt altceva decat orbitalii orbitori stropi a unei emotii zgomotoase ce a iesit cu prea multa oportunitate, din trupul nava mama al domnului Plesu, lasand pete maronii incastescente ale efluviilor de gandire profund recunoscatoare pe albul imaculat al chilotului proaspat purtat de atatia zeci si zeci de ani de zile.

Nu, efortul facut de catre domnul Andrei Plesu & CO nu a fost zadarnic. A avut porc de Craciun!

Intelectualii lui Basescu au fost recuperati, asa cum recuperati au fost si postacii doamnei Elena Udrea, ca doar nimeni nu-i atat de imbecil incat sa distruga o intreprindere atat de lucrativa. In cazul acesta doua intreprinderi atat de lucrative.

Dovada se intampla chiar zilele acestea.

Domnul Dan Puric a avut cateva interviuri la televiziuni, interviuri normale, in spiritul cu care ne-a obisnuit de multi ani. Sincer, apasat crestin, cu verva, umor si mai ales verb.

Taios, incisiv si plin de farmec.

Ca Puric…

Dan-Puric

Daca iti place, te uiti.

Daca nu iti plane, nu te uiti, nu?

E…

Ceva a fost diferit in discursul domnului Dan Puric de data asta si, se vede treaba,  acest element de “noutate” a deranjat extrem de tare.

*Dan Puric. Romania este o colonie!

Actorul Dan Puric a avertizat ca Romania nu mai exista, ci este o colonie, condusa din strainatate pentru satisfacerea unor interese ascunse. Discursul actorului fiind, de fapt, un adevarat “rechizitoriu” impotriva Uniunii Europene!

„Nu se ocupa nimeni de destinul Romaniei. Tara asta nu mai are destin. Oamenii politici se ocupa de propriul lor destin. De destinul Romaniei trebuie sa ne ocupam personal, sa ne refacem arhitectura sufleteasca, care e fantastic de mult atacata pe fata, in ultima perioada. Acolo se lucreaza mai mult ca oricand la distrugerea structurii sufletesti a acestui popor. Statul oricum nu mai exista, suntem o regiune europeana. Este vorba de neam, care e produsul lui Dumnezeu. Daca ne uitam in istorie si vedem ce a dat dainuire acestui popor: nu o armata puternica, ci credinta (…) Noi suntem nemuritori atat timp cat suntem legati de Dumnezeu. Acum nu mai are sens, neamaivand sens, nici nu mai are destin”, a spus Dan Puric

*de Gabriel Niculescu

Pai cum ma Dan Puric sa spui tu asa ceva?!…

Si s-au pus baietii, in frunte cu onorabilul si prea sfintia sa Andrei Plesu, pe injuraturi si pe scos scheleti si pe infierat cu manie proletara nedisimulata si o tin asa langa de fr-o saptamana incoace.

Si da, stiu ca Puric fuse vajic pionier al securitatii la 15 ani… Pfff… ma lasi?!…

Nu are nici o relevanta in context. Sund doar urdori scoase rapid la lumina de catre omniprezentele noastre umbre. Acum este vorba despre altceva, depre mediile in care mesajul transmis de Puric penetreaza, medii inchise lui, ca trompeta, domnului Plesu. Altfel coleji sa fi fost, no problem doar ca unul si-a cerut iertare pentru ce a facut copil fiind si incearca sa repare iar celelat continua sa faca ce a facut toata viata. Repet ultima data. Problema este mesajul si activarea latrailor. Atat

Ca sa pastrez adevarul domnul Plesu a avut o pauza de masa de cateva zile – deh… A intrat in el spiritul porcului din bradul de Craciun proaspat cestigat cu preacinstita truda a gurii, dar a revenit pe turnanta si a recastigat tot avansul pe care colegii pete pe chiloti in partea din spate il aveau.

Domnule Andrei Plesu

Pai cum sa faci dumneata, de la planetara dimensiune pe care o ai in general, dar si in particular, ca gandire zic. asa ceva?!
Cum sa te bati dumneata domnule Plesu, un gigant al gigantilor cu un Puric?!!!

Vaaai domnule Plesu… Pai se poate asa ceva?! Putin spirit cavaleresc macar acum de Sfintele Sarbatori avem?! Sau tentatia cefei de porc si eclerul inghit si naclaiesc ca totdeauna totul?

Stiu ca Spiritul Craciunului nu este aliniat cu noua orintare spirituala dar duhovniceasca a proaspat recuperatului stapan ca deh… luteranii sunt putin altfel, dar totusi…

Pai cum domne ditai Plesu, dai si rupe la un Puric?!

Te temi cumva de carisma domnului Puric, domnule Plesu?

dan-puric-631777l

Iti pune in primejdie masa, sfanta masa, frigiderul?! Scoate astfel in afara razei de interese imediate ale dumitale uzul sfantului propriu closet?! Ca toata lumea stie bre si ie valabil pentru toti ca daca nu crapi in tine nu ai ce sa sau dupa ce si de ce sa tragi apa peste orizontul aspirational al materiei rezultate in urma deosebitelor eforturi de gudurare baloasa.

Au ti-e frica ca nu care cumva sa-ti ia locul, ca de adevarul spuselor lui Puric stiu sigur ca nu te temi. Nu reprezinta esenta vre-unui mare secret. Mai sunt cateva milioane de tampiti care stiu asta si sunt de acord cu domnul Dan Puric.

Bai nene… Daca este ordin inteleg.

Daca tre platit porcu deja inteleg.

Daca este ordin de zi pe unitate sint cu totul si cu totul de acord.

Arde-l pe Puric Plesule! Merita! – Da-l prin pesmet si prin metafizicul dar inefabil cacat desigur.

Las ca stiu si io ce-i a ia foamea oaie, lasa tata, cum sa nu tiu cu matale chiparosule, gigantescule, uriasul nostru mic care esti ma domnu Plesu, cum?!

Si dai si arte-l pa taran cum ca: Domnul Dan Puric a ieşit din sfera actoriei. Ca saracu Puric “a făcut un sindrom de guru”. Ca cum ar fi e profet ca nu are cultura-n cap, ca nu respecta reguli, ca nu are decat doar o palarie si aia de ambrozie, ca nu are comert (Asta cu comertul ti-ai facut-o cado oaie, la-s ca stim si noi cum te valorizeaza pe tine si tu pe el Paré, sau Palton ala. Ca ca sa faci comert trebuie sa cumpere de la tine fraierii da si tu da la iei ca sa nu se simta mici. Stim si noi mosule cum vine treaba cu comertul)

Zii oaie ca nu e smerit, ca se cam umfla aiurea, ca ie si iel seracu putin inteligent da nu mai mult ca un amator.

Arde-l pa fraier flacaule, spune-i tu maretule, grandiosule si grandilocventule cate esti manca-ti-as gurita aia dasteapta a lu matale oaie, ca sa moara mama ca te ajut si eu ca daca ma apuc sa fac comert d’asta da idei cu tine mo, nu ma repet fr-o saptamana inpenetrabilule. Calificativule!

Spune-i tu mo!

Manca-ti-as momitele alea bengoasea da la porcu transcendental a lu craciunu asta. Zii tu frate lu Puric, asa cum numai tu stii si niminea altcineva.

dan-puric-727813l

 

Eeee…

Dar dupa ce termini si-ti tragi putin sufletul, domnu Plesu, nu ne zici si de matale cate ceva?

Este crestin Dan Puric si tu, domnule Plesu cam ai o problema de multa vreme cu ce inseamna Crestinism. Daca fac o legatura intre discursul tau si atacul bezmeti ce se desfasoara de o vreme asupra Bisericii Ortodoxe Romane, mai ca-mi vine sa te cresc in grad si sa-i pup pa nemti, nu pa sasi, pe nemti, ca io stiu bine ce zic. Da trecand pe la Londra ca deh… istoria este scrisa deja si ii pup si p-aia, ca aia au fost primii.

“Cum da teosoful Plesu lovituri Ortodoxiei cu ierarhii nostri de mana. “Primul masterat de Studii religioase din România” cu sprijin si profesori GDS-isti, protestanti si greco-catolici. Preambul la inlocuirea orelor de Religie cu “Istoria religiilor”

 

Asta ca asta dar despre matale nu ne zici chiar nimic?! Nici o scrisorica, ceva..?!

Ia d’aici taica ca poate te-a lasat si al doilea lucru care renunta la barbat – memoria.

Scrisoarea lui Andrei Plesu catre Nicolae Ceausescu

Stimate Tovarase Secretar General, Ma numesc Andrei Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesia cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturii romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta, am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In decembrie 1980, am obtinut titlul de doctor in istorie, dupa o specializare in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari, am obtinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca e de datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat Premiul pentru critica al Uniunii Artistilor Plastici si, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la diferite congrese si reuniuni internationale (Berlin Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastici, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romaneasca, in tara si in strainatate. Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968), si atat pe linie obsteasca(ca organizator de grupa de partid), cat si pe linie profesionala (ca si cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politice si, apoi, ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grogorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare (care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala) sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani. Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui tanar roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului ca “sectant” si destituit din invatamant si cercetare. Am avut, intr-adevar, ghinionul de a participa, cu doi ani in urma, la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei transcendentale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat nici una din urmarile ei, mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “meditatia transcendentala”. In rezumat, fapta de care sunt facut vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, el nu se referea decat la date strict medicale si nu cuprindea nici un angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contrazica adeziunile mele reale la Statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendentala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative, de care insa nu puteam avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Admitand ca pot fi sanctionat, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca sanctiunea sa aiba caracterul unei condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala mea discreditare politica, cat si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate e o uriasa disproportie care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de stat, nu poate sa fie corectata. Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa a atator ani de eforturi entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele de viitor (legitime de 33 ani) apelez, tovarase Secretar General, la dreapta dumneavoastra judecata si la intelegerea dumneavoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce-mi doresc e sa-mi dovedesc incontinuare, ca si pana acum, buna credinta in loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre in plan universal. Va multumesc, Andrei Gabriel Plesu 25 mai 1982

 

Scrisoarea a II-a
De Andrei Gabriel Plesu

Al doilea memoriu al lui Andrei Plesu catre Nicolae Ceausescu (3 iunie 1982)

COMPLETARE

La memoriul din 25 mai 1982, adresat Tovarasului SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

Stimate tovarase Secretar General

Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de meditatia transcendentala, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (mantra), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

In concluzie:

1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, dedesupturi are meditatia trancedentala si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita mantra) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus meditatia transcedentala a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre meditatia transcendentala, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca “ potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. “ trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe“ dupa puterile mele“ la edificarea culturii romanesti contemporane.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu 3 iunie 1982

 

Iar acum Un film inspitat din viata reala si un sincer: Hai sictir!

Sindromul Plesu: Pick me! Pick me! Choose me, feed me, love me!

 

Ca cu citatele cum ie domnu Plesu ca doar nu atarna la fel ca plagiatul smecheresc nu?

despre asta ce zic bre Plesule?

“În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Că să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!”.

 

ia zi bre finule, matasosule, zi!

ia d’aci mai pre larg

andrei-plesu

 

 

Acest nume de pe LISTA RUŞINII este poate cel mai important, împotriva tuturor aparenţelor. Am să şi argumentez. Drumul până în 1989 al tânărului Andrei Pleşu trebuia să fie al unui intelectual bolşevic autentic. În realitate, treaba a ieşit mult-mult mai bine. Pot spune că a ieşit perfect.

Pe vemea când alţi tineri de 19 – 20 de ani flecăreau prostii pe la Lido sau Grădiniţa, la o halbă cu guler gros, Andrei Pleşu înţelegea avantajele, viitorul şi necesitatea de a fi un bun bolşevic, drept pentru care intră în rândurile PCR şi devine repede Organizator de grupă de partid. Era bun, puştiul, se vede treaba. Pe aceeaşi linie, în 1972 se căsătoreşte cu Catrinel Maria Petrulian, o doamnă despre care se va dovedi ulterior că a lucrat ca o albinuţă pentru Securitate. Acum Pleşu nu avea numai un atu, ci două: carnetul de comunist şi soţia în Secu. Trai, neneacă. Porţile Paradisului roşu i se deschid. Şi îi pică şi două burse. Prima, Humboldt, la Univesitatea din Bonn şi, şapte sau opt ani mai târziu, la Univesitatea din Heidelberg. Deci ce avem până aici? Iaca: un carnet de partid, o soţie la Secu şi două burse. Profilul noului intelectual bolşevic prinsese deja contur. Se lipeşte de Noica, unde îl regăseşte pe prietenul său Liiceanu, dar şi pe alţi intelectuali tineri, viitorul Patriei Socialiste. Unii dintre aceşti intelectuali au declarat că ocoleau dubleta Pleşu-Liiceanu pentru că treaba nu mirosea bine deloc. Era pe vremea când bancul care spune că acolo unde sunt doi cetăţeni, sigur unul e de la Securitate deja devenise realitate. Apoi se insinuează în Meditaţia Transcedentală. Unii spun că la ordin, alţii că trebuia să i se creeze aparenţă de disidenţă. Treaba e că Pleşu nu prea voia disidenţă, el voia sub aripa partidului şi gata. Mă rog, cade împreună cu gruparea în cauză şi este exclus din PCR. Probabil nu i se explicase foarte clar ce avea de făcut, căci, după ce toarnă pe câţiva dintre ‘telectualii din MT, trimite două epistole către Marele Cârmaci în care îşi cerşeşte statutul înapoi. Ce e un bolşevic fără carnet? Un neica nimeni cu două burse în afară şi numeroase alte vizite prin Europa. Trimisul scrisorilor poate părea un gest naiv şi destul de jenant, dar ilustrează caracterul infect al grosului cărturar. Ca să nu mai spun că şi scrisorile astea… de obicei îţi aduceau acasă nişte gealaţi în costume gri-şobolan care te duceau na-na, şi nu se mai auzea de tine decât ca un nume de pe fişa de internare într-un spital de boli psihice. Lui Pleşu nu i s-a întâmplat asta, pentru Liiceanu intervenea Gogu Rădulescu, ce mai, disidenţă în toată regula. Se mai spune că acea perioadă a fost minunată pentru crearea unor disidenţi „vopsiţi”. Brusc, partidul nu te mai trimitea la Canal sau la pârnaie, ci se inventase arestul la domiciliu, ca în cazul lui Mircea Dinsecu, pardon, Dinescu căruia i se aducea vodka acasă, sau „semiexilul”, soluţia găsită în cazul lui Pleşu. Bietul om a zăcut greu, chinuit de aerul bun al zonei şi de liniştea binefăcătoare de la Tescani. Aşa disidenţă ar fi vrut să facă toţi cei care şi-au lăsat oasele la Poartă Albă. Dar n-ar fi acceptat-o, simţind falsitatea, butaforia care le ţinea loc de scenă. L-aţi fi văzut pe Coposu sau pe Ţuţea în locul unui Pleşu sau Dinescu? Imposibil, diferenţa morală este uriaşă. Şi că veni vorba de morală. În 1988, Pleşu scoate broşura Minima moralia, cărţulie cu titlul ciordit după o lucrare a filozofulului german Theodor W Adorno, al cărui volum se voia o replică la adresa lucrării Magna Moralia a lui Aristotel. Broşura se vinde bine şi aşa îl cunoaşte publicul larg pe Andrei Pleşu, în 1988, cu un an înainte de a deveni ministru al Culturii. Ce bine funcţiona Securitatea ca mâna destinului… Pleşu îşi făcuse notorietatea cu Minima moralia, Liiceanu cu Jurnalul de la Păltiniş. Aveam intelectuali de forţă, cu viziune şi viitor, deschişi, capabili, născuţi manageri, buni la toate şi mai ales la alea civice, strălucitori şi înalţi dpv etic, uşor disidenţi, atât cât să dea bine la CV. Planul, cum spuneam a reuşit minunat. Noua gaşcă, aprobată de fapt de Secu pornea vertiginos în capitalismul de tip nou.

Despre Pleşu mai trebuie spus ceva: el este, de departe, cel mai deştept din grupul intelectualilor lui Băsescu, grup denumit popular drept “sculele lui Băse”. Practic, el este creierul acestui grup. Inteligent peste măsură, cu simţul umorului şi proprietatea cuvintelor bine însuşită, fără frică de a intra într-o polemică mai mult sau mai puţin gazetărească, el e cel care gândeşte. Alte mânuţe făptuiesc. Pleşu însă nu trebuie subestimat, nici un moment!

Şi vine marea zaveră de decembrie. Oare cine ar fi putut reforma mai bine cultura Neamului decât unul care s-a luptat (vrăjeală) pentru anumite drepturi şi bla-bla-bla. În decembrie 1989, Pleşu devine ministrul Culturii. Prima mişcare, (conform planului sau poate gândit doar de Pleşu, căci statuia de Liiceanu este inamovibilă mintal), îl împroprietăreşte pe Liiceanu şi-l transformă în primul editor din ţară. Peste noapte, printr-o privatizare ascunsă de ochii lumii, bine motivată moral şi politic. Peste noapte spun, gânditorul Liiceanu devine mare capitalist în zona cărţii, a librăriilor, cu resursele uriaşe ale Editurii Politice. Nici până azi nu se ştie ce a „moştenit” Gabriel cu adevărat, dar se ştiu nişte eşalonări şi nişte scutiri de plăti către stat care nu se justifică neam.

Deci, Pleşu are editorul sau pe viaţă. Orice pârţ ar pune pe hârtie, Humanitas îl va publica imediat, într-un tiraj corespunzător naşului de facto al editurii. Tot la această editură se publică volume care înjură copios România şi poporul ei. Cred că este una dintre condiţiile esenţiale că să scoţi o carte aici…Un popor al cărui trecut este denigrat continuu, a cărui istorie este reinterpretată o dată pe an, care se sprijină pe vârfuri ale intelectualităţii care îşi urăsc propria origine, miroase rău a trădare naţională, a subminare a identităţii sale istorice şi nu poate avea ca scop decât vaporizarea conceptelor de naţiune, unitate, independenţă sau chiar neam.

Că să tragem o concluzie: privatizarea Editurii Politice are multe necunoscute ce nu mai pot fi elucidate, căci nici prea multe acte nu se mai găsesc, dar, cu siguranţă acolo s-au făcut matrapazlâcuri pentru care cineva ar trebui să cam plătească gras.

Încă una: şi Pleşu ,şi doamna inimii sale au semnat, fiecare la rândul lor că n-au avut treabă cu fostul sistem. Spre exemplu, el a semnat că n-ar fi fost în partid şi Catrinel, când a fost unsă director la ICR, a semnat că n-a avut de a face cu Securitatea. Băi, ce memorie scurtă au unii intelectuali? În plus, Pleşu a tropăit şi pe la CNSAS, deşi nu ştiu ce ar fi putut face un asemenea devotat membru PCR printre atâtea acte interesante. Poate aşa s-o fi evaporat şi dosarul lui Băse, un mecena al intelectualilor săi. Vreo 10 ani. Acu’ e pensionar, dar nu m-ar mira să se apuce de scris vomitive ce vor fi editate la Humanitas…

Apropo de moralitatea lui Pleşu. Mineriada din 13-15 iunie îl prinde pe Pleşu în aceeaşi poziţie, aceea de ministru al Culturii. Ca mare voce civică, mare gânditor şi mare democrat, ce face Andrei? Îşi dă el demisia? Nici vorbă, căci mai avea una-alta de terminat. Ulterior a înfierat mîrşava mineriadă cu toţi bojocii, la vremea ei însă, mai subţire. Era ocupat, să se lupte cu inamicii culturii, dar nu cu ăia de pe stradă, care cafteau studenţi cu sete, ci cu ăia ascunşi prin birourile unde îndesa câte două falice ecleruri într-o singură gură.

Am scris despre grosolanul plagiat al lui Liiceanu şi despre titlul furat de Pleşu de la un filozof german. Deci amândoi au căutări comune, dar Pleşu a mai dovedit-o odată, dat fiind că prima mersese foarte bine. În volumul „Pamfletul negru”, semnat de filosoful Constantin Barbu împreună cu ziaristul Costin Creţu este dezvăluit al doilea plagiat al eroului nostru: “În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Că să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!”. Am dat acest citat că să fie clar că nu am ceva personal cu acest Gargantua al dulciurilor, vodcii ruseşti şi romanţelor triste, de sfârşit de lume. De fapt, genul acesta, de mic plagiat, de mică ciordeală, e specific erei în care s-a format Pleşu. Pe vremea lui, aducea toată lumea câte ceva de la serviciu. Instalatorii o ţeavă, măcelarii, kile de carne, lăcătuşii – un şpiral sau poate două, ăia de la RATB, ceva garnituri de geam, ca să-şi închidă omul balconul, s.a.m.d. Păi ‘telectualu ce să ia. Ia o vodkă la bord şi se apucă de scris cu alte cinci volume deschise pe masă. După o vreme, uiţi să mai pui ghilimele, la o adică dai vina pe corectură, pe redactorul lucrării, pe cine poţi, că tu eşti autorul şi nu poţi fi suspectat de asemenea crimă…

Inteligenţa lui Pleşu nu putea însă să stea locului şi s-a prins „le gros” că societatea civilă n-are glas. Imediat inventează, împreună cu alţii, ca orice comunist bine şcolit în Germania, Grupul de Dialog Social. Şi uite aşa, au apărut vocile civiliei. Nişte vectori care s-au muncit pentru orice preşedinte de dreapta, indiferent de Ţigareta sau alte afaceri oneroase. La ultimul, chiar au exagerat. La cât l-au pupat în dos pe Băsescu, Pleşu and the Gang meritau mai mult, nu doar poziţie de consilier sub cucuvea, de unde Andrei a şi plecat, că nu-i dădeau buget pentru eclere şi canapea pentru meditaţie.

Mai ridic o problemă. Pleşu şi Liiceanu sunt în putere, vom mai auzi despre canaliile astea. Treaba este că ei fac pui, prin filiaţie intelectuală. Cine sunt aceştia, unde se ascund puii şi când vor ecloza că să îşi revendice parentajul meschin al intelectualilor „buni”, plagiatori şi sofişti până peste urechi? Nu ştim asta, dar să ne gândim un pic: dacă antrenamentul aplicat pleşului şi liiceanului a funcţionat atât de bine, s-ar putea să găsim căpuşe tinerele dispuse ici şi colo, dotate cu aceeaşi tenacitate şi anduranţă, ca să nu spunem, nesimţire şi indiferenţă, ca şi mentorii lor. Nu i-ar fi mai bine României dacă am dezinfecta oleacă plaiurile ei? De ce să creşti nişte vipere la sân? Mai bine îi ajutăm să se dezvolte intelectual în Panama sau Uruguay. Lipsa noastră de reacţie s-ar putea să ducă la cel mai nesănătos curent aşa zis elitist de care am avea nevoie vreodată. La umbra marilor argumente, soluţii pentru micile nevoi. De grup. De castă. De organizaţie. Pentru ei, nu pentru Ţară.

Cunoscutul disident Gabriel Andreescu a descoperit care este lozinca sub care îşi trăieşte Pleşu viaţă: „Ipocrizia elaborată cu metodă este perfidie!”. Prea elegant!

În încheiere mai adaug o interesantă teorie extrasă din volumul „Fereastra serviciilor secrete” scris de un înalt ofiţer de securitate pe nume Aurel I. Rogojan:„Ea a debutat în momentul în care filozoful Noica a început să-şi pună în aplicare proiectul de a crea un fel de şcoală informală la Păltiniş inconjurandu-se de mai mulţi tineri intelectuali. Aşa cum se va vedea, Noica era de mult timp agent al serviciului secret britanic. În anii de destindere, în anii în care Nicolae Ceauşescu încerca să-şi construiască imaginea unui disident al lagărului socialist, în opoziţie faţă de Moscova, Securitatea română, respectiv Direcţia de Informaţii Externe, a montat un scenariu îndrăzneţ în colaborare cu serviciul secret britanic. El viza legendarea unor tineri intelectuali drept independenţi sau chiar disidenţi şi plantarea acestora în cercuri influente din Occident, unde urmau să devină un fel de avocaţi ai noii Românii. De fapt, aceştia au fost pregătiţi şi instruiţi pentru a deveni agenţi de influenţă cât se poate de credibili în favoarea puterii comuniste de la Bucureşti”.

Şi aşa ne-am ales cu noii intelectuali. Sofişti şi plagiatori!

Ninel PEIA

Si mai ia netarmuritule

 

Am scăpat de dracu’ şi am dat peste fra’su
Eugen Mihăescu

Motto:

Important bărbat — bărbat serios.

Membru în toate societăţile culturale naţionale şi internaţionale… Dacă nu e încă în Academie, are să fie. E un exemplar de lux din galeria moftangiilor români şi costă scump.

Ion-Luca Caragiale, “Savantul”

Cum se schimbă “locatarul” de la “Cotroceni”, cum dau năvală “abonaţii” la funcţii de reprezentare. Lazăr Comănescu, Mihnea Motoc, Mihai Răzvan Ungureanu, George Maior şi alţii ca ei sunt colegi într-o gaşcă pe care Mircea Geoană ar numi-o “Indispensabilii”. Cu toţii fac parte din aceeaşi “companie”, poartă aceeaşi uniformă şi sunt conduşi de aceiaşi gradaţi. Băsescu a trimis la misiunile din străinătate ale României în special “ofiţeri”. Iohannis continuă pe aceeaşi cale, dar încearcă să dea impresia unei schimbări propunând şi intelectuali. Deocamdată, am reuşit să scăpăm de Mihai Răzvan Ungureanu, care a făcut un pas înapoi şi se mulţumeşte să stea în umbra preşedintelui. Aşteaptă acolo discret ca să uite lumea de el şi să se poată lansa în cine ştie ce “misiune”.

S-a zvonit că pentru postul de ambasador la Paris s-ar pregăti Andrei Pleşu. Chiar mă gândeam cum de stă aşa, săracu’ “fără coledz”. De mai bine de douăzeci şi cinci de ani, nu a scăpat nici o administraţie de dreapta sau de stânga fără ca domnul Pleşu să nu ocupe o funcţie de demnitar. Poate că ăsta a fost scopul lui în viaţă? De aceea a intrat în rândurile Partidului Comunist Român la frageda vârstă de 19 ani, ca să parvină? Nu cred că din convingere, pentru că, după decembrie 1989, s-a declarat un aprig duşman al comunismului. Nu are nici măcar “simpatii” de stânga. Cu o singură excepţie: Ion Iliescu. Fiindcă, oricât ar nega, Andrei Pleşu a ajuns ministrul Culturii în guvernul Consiliului Frontului Salvării Naţionale deoarece figura în agenda lui Iliescu. Oricât ar nega, eu ştiu precis că a fost vizitat de conspiratorii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu pe vremea când era în “dizgraţie”, “sechestrat” la Casa de Creaţie din Tescani cu puţin timp înainte de Marea Îmbulzeală de la sfârşitul anului 1989. În perioada 23-26 decembrie, pe când erau “vânaţi” prin Bucureşti de “terorişti”, Iliescu şi Brucan s-au ascuns acasă la arhitectul Ascanio Damian, într-o vilă de pe Strada Paris unde locuia şi locuieşte chiar Andrei Pleşu. Ce coincidenţă!

Ca ministru al Culturii, Andrei Pleşu s-a achitat de misiunea încredinţată tăind cota de hârtie destinată ziarelor Opoziţiei. În timpul primei mineriade din iunie1990, arămas la post, scriind apeluri la “uniune naţională.” Printre picături şi-a împroprietărit prietenul cu o întreprindere de stat, “Editura Politică”. Ce bine e să semnezi decrete şi să nu te ia nimeni la întrebări! Aşa a devenit Gabriel Liiceanu patronul editurii rebotezate “Humanitas” şi nu a mai avut nevoie de nici o sinecură… Importanţi reprezentanţi ai societăţii civile, membrii fondatori ai Grupului de Monolog Social, Andrei Pleşu şi prietenii lui s-au autointitulat “elite”. În ianuarie 1990, când m-am întors acasă de la New York, pentru români “elite” erau pliculeţele de cafea, primele care s-au găsit pe piaţă, înlocuind “nechezolul” ceauşist…

Din 1997, Andrei Pleşu a devenit ministru de Externe în guvernul Convenţiei Democrate. Între timp însă apucase să pună de o fundaţie, “Noua Europă”, care o ducea cam prost cu banii. Ministrul Pleşu — şi preşedintele fundaţiei în acelaşi timp — nu s-a sfiit să accepte o donaţie de vreun milion de Deutsche Mark de la Volkswagen. Asta se întâmpla prin 1999, pe când Pleşu se bucura că “Îngerii” săi din NATO bombardau Belgradul după ce au survolat România…

Când a revenit Ion Iliescu la putere, în anul 2000, Andrei Pleşu a rămas tot demnitar, secretar de stat cu rang de ministru la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Multe dosare a studiat dumnealui albind sau, dimpotrivă, aruncând oprobriul ruşinii colaborării cu poliţia politică asupra cui a dorit. Nu s-a “ocupat” însă nimeni de dosarul dumnealui deşi chiar el recunoştea candid, în scrisorile pe care i le trimitea dictatorului Nicolae Ceausescu, că “i-a spus şi tovarăşului [Vasile] Mălureanu” securistul de serviciu pe lângă uniunile de creaţie… Şi nici pe doamna Pleşu, racolată de Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii cu numele conspirativ “Maria”, nu a deranjat-o nimeni din funcţia pe care o deţinea la Institutul Cultural Român…

Apropo de ICR. După ce l-a dat afară de la Cotroceni Băsescu — pentru că intra în camere fără să bată la uşă —, Andrei Pleşu s-a întors către amicul său H.-R. Patapievici pentru un ban de la bugetul ţării. Pe vremea când eram vicepreşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului în legislatura 2004-2008, am încercat să aflu ce se întâmplă cu fondurile de care dispunea ICR pentru promovarea culturii româneşti. N-am reuşit decât să stârnesc un roi de viespi furibunde pentru că am îndrăznit să cer demisia domnului Patapievici. Exemplificam, atunci, modul în care se cheltuiesc banii de ICR cu editarea la Paris, în 2007 — de către prestigioasa “Somogy” —, a lucrării de doctorat scrise de domnul Andrei Pleşu în 1987. Cartea a costat vreo 30.000 de euro, nu a existat în librăriile din Franţa şi nici nu a fost înregistrată la BnF (Biblioteca naţională a Franţei). Probabil că a “distribuit-o” domnul Pleşu ca pe cărţile de vizită…

Cartea aceasta şi-o trece cu mândrie în CV alături de ordinele şi decoraţiile pe care le-a primit. Le colecţionează pe cele străine fiindcă sunt prestigioase, iar pe cele româneşti pentru că e pragmatic. Un prieten, care a fost martor la ceremonia decorării lui de către preşedintele Constantinescu, l-a auzit pe Andrei Pleşu întrebând ce “beneficii” îi va aduce această “onoare”. Răspunsul nu prea i-a convenit. Fiind un ipohondru, s-a cam îngălbenit când Constantinescu i-a răspuns sec: “Un loc de veci şi trei salve de puşcă la înmormântare!”. Nici cu Legiunea de Onoare nu prea are noroc. Zilele trecute se plângea că e coleg de titlu cu Sorin Oprescu. Îl numea cu dispreţ, reproşând franţujilor că “e păcat să expună deriziunii un însemn somptuos, cu peste două sute de ani de istorie în spate”. A uitat însă să-l pomenească şi pe generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă, torţionarul ceauşist, cavaler şi el al ordinului instituit de Napoleon Bonaparte! Oricât de elitist, Andrei Pleşu mărturiseşte că ar fi putut să refuze Legiunea de Onoare. “Dar cui i-ar fi folosit acest gest?” se întreabă tot dumnealui.

Theodor Pallady, un aristocrat adevărat, a refuzat-o de trei ori: “Eu nu admit nimănui să-şi permită să mă decoreze!”, îi spunea genialul pictor lui Ionel Jianu.

Andrei Pleşu acceptă decoraţiile ţării noastre, ocupă posturi de demnitar mâncând cu o poftă pantagruelică banii românilor, dar asta nu-l împiedică să-i privească de sus, dispreţuitor. Înjură băşcălios românismul cum numai minoritarii şi străinii se încumetă să o facă:

“Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă.

Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât caimacul de primă instanţă.

În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră…”

Asta scria Pleşu în 2007, exact când păpa bani de la buget, publicându-şi cartea la Paris. Să subînţelegem însă că dumnealui e diferit, este excepţia care confirmă regula? E drept că amicul Patapievici l-a depăşit cu celebrele sale “…radiografia Plaiului Mioritic e ca a fecalei…” şi “Eminescu este scheletul din dulapul nostru”.

De câtva timp, Andrei Pleşu se plânge de proasta calitate a românilor aleşi să-l reprezinte în faţa Europei şi a lumii. Câtă dreptate are! Dar cât e de subiectiv… Îmi amintesc cum făcea tandem, prin 1996, cu prim-ministrul Victor Ciorbea. Vizual m-a şocat această pereche. Se “potrivea” cu imaginile orfanilor legaţi de calorifere, bălăbănindu-se şi izbindu-se cu capul de pereţi. Cei doi miniştri completau involuntar imaginea unei Românii populate de handicapaţi…

Andrei Pleşu a negat vehement zvonul apărut în presă: nu l-a contactat nimeni şi el va refuza să plece ambasador la Paris. (A mai fost cineva care a spus că nu a fost contactat pentru postul de ambasador la Berlin şi acum aşteaptă să fie audiat de Comisiile pentru Politică Externă ale Parlamentului…) Chiar aşa! Ambasador la Paris e o demnitate subalternă după ce ai fost ministru de Externe. Domnul Pleşu are de scris cărţi… Vrea să ne delecteze cu exprimări de genul “la curbă şinile trosnesc…”. Francezii numesc aceste jocuri de cuvinte “contrepètries”. Citez din articolul lui Pleşu de pe blogul “Adevărul”: “n-aş mai îndrăzni să scot caPUL LA lumină” sau “…lista perplexităţilor se amplifiCĂ. CĂlin Popescu Tăriceanu…”. M-am amuzat descoperind în “comunicatul” de dezminţire o greşeală pe care o fac multe persoane publice în România: politicieni, artişti, vedete de televiziune, sportivi etc. obişnuiesc să repete injuriile care li se aruncă în cap. Astfel, deşi e posibil ca textele defăimătoare să fi trecut neobservate, domnul Pleşu se face purtătorul de cuvânt al celor care “l-au înjurat”, înşirând toate “calificativele”. Citez din nou: “omul tuturor regimurilor, sinecurist lacom, pupincurist lucrativ, nesătul consumator de ecleruri, băsist nevindecabil, străin de ţară, mason, ţigan, lichea, bătrân, gras, pofticios, nulitate umflată, veşnic aspirant la titluri, putere şi privilegii”.

Pentru că în România se întâmplă foarte rar să iasă fum fără foc, îmi permit şi eu să fac o sugestie: domnule preşedinte Iohannis, dacă tot doriţi să trimiteţi cărturari la ambasade, de ce nu îl preferaţi pe Răzvan Theodorescu? A fost şi el ministru al Culturii, e istoric şi critic de artă, membru al Academiei Române şi vorbeşte franţuzeşte ca un parizian. Sau pe Eugen Simion, critic literar, fost preşedinte al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Franceze şi cavaler al Legiunii de Onoare. În plus, spre deosebire de această gaşcă de închipuiţi, de indispensabili din care face parte şi Pleşu, Eugen Simion se mândreşte cu Mihai Eminescu, a îngrijit o ediţie a manuscriselor marelui poet. Sau poate tocmai din acest motiv nu este bun să fie ambasadorul nostru? Pentru că iubeşte ceea ce este românesc?

Eugen MihăescuPublicat Marţi, 05 mai 2015

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Share

Leave a Reply

google-site-verification: googleef27190359465e71.html