Libertatea, cea mai sigură puşcărie.

Florin Chilian/ aprilie 20, 2019/ Blog, Editoriale/ 1 comments

Libertatea, cea mai sigură puşcărie.

Autor: Florin Chilian 09 Noi 2009

Florin Chilian Viva

Florin Chilian Viva

“- Caut prieteni… Ce înseamnă «a îm­blânzi»?, zise micul prinţ, care nu renunţa niciodată la o întrebare… – E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă «a-ţi crea legături»… – A-ţi crea legături? – Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…” (Antoine de Saint-Exupéry – Micul Prinţ)
Ce mai contemporani am şi eu!…

Mări de singurătăţi… Mări de pustiu însingurat… Priviri rătăcite în gol. Demult, ochii erau oglinda a ceva ce a rămas numai o amintire… Zâmbete instant însuşite prea firesc, absorbite în obraji de spaimele zilei ca o piele a pielii înşişi. Măşti atât de mult purtate, că nu mai pot fi scoase ori şterse de pe chipuri.

Nu mai văd oameni trişti. Nu mai văd de mul­tă vreme oameni fericiţi. N-am mai auzit de ceva timp un râs normal de om sănătos. Nici de lacrimi nu mai avem vreme. Nimeni nu mai plânge.

Nimic din ce ar trebui să ne definească nu mai există. Toate emoţiile, toate sentimentele, toate visele, toate aspiraţiile, toate prieteniile, toate iubirile, amintirile şi speranţele… Toate astea şi încă multe altele care ne fac să fim oameni sunt considerate slăbiciuni nedemne de animalele sociale perfecte ce trebuie să ne devenim pentru a reuşi în viaţă.
Ascunse undeva într-un colţ uitat al privirii se mai uită la noi cum ne uităm noi pe noi înşine, cum uităm noi de noi înşine.

A uita… Verbul ăsta a fost inventat pentru a susţine sensul rămânerii, şi nu al risipirii! Când te uiţi, o parte din tine rămâne acolo unde te uiţi. Nu mai avem permisiunea de a fi personali. Nu mai avem nimic. Nici o bucurie, nici o tristeţe, nici o lacrimă, nici un surâs nu mai avem de dăruit, doar dăm. A, da… nu costă nimic, a dărui însă… Nu ne mai putem permite să ne uităm, trebuie să funcţionăm perfect în social. De aceea am inventat verbul a privi. A privi este impersonal, nu ne implică cu nimic la nici un nivel emoţional şi cu verbul ăsta vedem. Nici asta nu mai ştim… Ce mai contemporani am şi eu!

Libertate – Ne cerem, ne urlăm libertatea de la toţi şi mai ales de la noi înşine. Nici o legătură nu se mai naşte între oameni. Fără conflicte emoţionale! Emoţia te pune în risc şi atunci poţi pierde totul, dar care “tot”?!  Nu mai suntem nimic de demult, de prea demult. Identităţi de plastic, bani de plastic, vise plastifiate la rândul lor în pa­radisul de plastic al vacanţelor de plastic…
Legături, punţi către oameni… Nu ne putem permite!
Toate poveştile lumii au fost scrise şi rescrise demult, de tare demult deja…

Libertatea… Libertatea este cu siguranţă cea mai sigură puşcărie! Nu poţi evada din ea! Să nu fii legat cu nimic de nimeni niciodată. Aşa reuşeşti în viaţă! O nuanţă de sens care închide în ea la nivelul unei semnături energetice tot viitorul în predestinarea celei mai cumplite singurătăţi întreţinute călduţ în acvariul celui care ne oferă acea libertate.

Nu poţi da unui om libertatea, n-ai cum! Spiritul unui om este liber. Liberul lui arbitru va vrea mereu – instinctiv – să evadeze din acea libertate făcută cadou. Aşa e natura umană… Acordând libertatea unui om îl condamni de fapt să se raporteze mereu la tine, tu, cel care te-ai jucat de-a Dumnezeu, oferindu-i acea libertate. În cele din urmă îţi vei ucide “creaţia”, îl vei lăsa fără suflet, dar asta nu e chiar atât de rău până la urmă… Plasticul n-are suflet, însă e frumos şi rezistă la nesfârşit! Priviţi în jur, o mare de plastic… Suflete moarte, dar de succes!

Nu mai suntem oameni de multă vreme, suntem PET-uri pe marginea unui drum de nicăieri spre niciunde. Nici măcar ai cuiva nu ne putem permite să fim. Un pet, un animăluţ de companie, creează legături şi nu ne putem lăsa îmblânziţi. E prea riscant şi nimeni nu a reuşit vreodată.

Libertate, independenţă, libertate… să ceri tu asta de la tine însuţi ca principiu de viaţă. Să impui celuilalt să respecte asta… Aceeaşi capcană perfidă din sensurile cuvintelor ce nasc energii şi condamnă la veşnicia deplinei singurătăţi. Prins între două lumi, între tine şi tu, n-ai să poţi evada vreodată de aici, deşi neştiut îţi vei dori asta mai mult decât orice. Nici măcar tu nu-ţi poţi da ţie însuţi, libertatea, n-o poţi cere, nu ţi-o poţi impune. Vei vrea instinctiv să evadezi din tine însuţi şi asta nu va fi posibil vreodată. Vei deveni asasinul propriului suflet şi la rândul tău vei fi călăul altui suflet. Nu vei înţelege vreodată ce şi de ce ţi se întâmplă. Mai lesne va fi să spui că aşa ţi-a fost soarta… Nici o emoţie la vedere, nici un nebun trecut de ziduri pentru a încerca cu focul adevărata rezistenţă a minunilor protejate acolo… Spaima că toate miracolele ce te alcătuiesc nu vor conta până la urmă… Nici o legătură cu nimeni şi nimic. Lumea însă TU!

Libertate, independenţă, neimplicare… Amintirea durerii şi frica de aceasta ca de amintirea unei dorinţe împlinite prea curând şi prea crunt. Gândul perfid al unei vinovăţii asumate tai­nic dintr-o copilărie nevinovată… Remuşcări… Vanitate… Orgoliul că eşti mai puternic decât Dumnezeu şi că tu ai decis atunci, demult, soarta acelor oameni… Însingurare… Libertate-independenţă-frică-singurătate… Vieţi trecute pe lângă… Ce mai contemporani am şi eu!

De mult prea multe ori principiile nu sunt altceva decât un refugiu decent pentru câinii turbaţi ai fricilor noastre, al spaimelor din trecut, din tot ce “a fost odată” ca o poveste de care ştii, de care ai aflat sau, mai rău, la care ai asistat trăind-o. Groaza din faţa lui a fi asumată ca pricipiu de viaţă.

A dărui nu mai există de mult, implică asumare, implicare şi responsabilitate. Egocentrare… ce cuvânt greşit înţeles. Nuanţe de sensuri ale jumătăţilor de sferă dintr-o altă poveste de demult.

Să nu crezi niciodată în principii mai mult decât în oameni! Libertatea este cea mai sigură puşcărie!

Share this Post

About Florin Chilian

În anul 1985, participând ca spectator la un concert Valeriu Sterian și Compania de sunet, în a cărui deschidere cânta Doru Stănculescu cu a sa melodie Shambala, se simte atras de înțelesurile acelei melodii care îi va schimba viața. Decide să renunțe la cariera sportivă și să învețe să cânte la chitară. Omul care i-a îndrumat primii pași în muzică a fost un prieten din copilărie, Marcel Condruz, care l-a învățat primele acorduri de chitară.[1][2] În cadrul liceului Matei Basarab a facut parte din brigada artistică. Apoi a înființat formația Rubin, participând ca voce și chitară, alături de Mirela Păun(voce și chitară), Adrian Năstase(chitară bas), Dan Cimpoieru(baterie). Cu Rubin și brigada artistică a câștigat Premiul I la Festivalul Național „Cîntarea României” între anii 1984 și 1987.[1][3] După treapta a 2-a, în 1985 și după renunțarea la sport, pentru a își asigura traiul s-a angajat ca tehnician la Valeriu Sterian.[1][3] Primul său concert solo pe o scenă a fost în 1986 la Clubul Universitas. Atunci Mircea Vintilă i-a împrumutat chitara sa în cadrul unui concert Mircea Vintilă și Valeriu Sterian.[2] În 2001, la 33 de ani, cu prețul unor mari sacrificii financiare personale, reușește să își lanseze primul album „Iubi - Interfața la realitate” care inițial a fost refuzat de toate casele de discuri din România. În cele din urmă reușește să îl pună pe piață cu ajutorul lui Romulus Arhire, la casa de discuri Soft Records. Albumul este foarte bine primit de publicul din zona underground. Cu ajutorul benevol al unui om pe care urma să-l cunoască după mulți ani (Teodorescu Alexandru a.k.a. „Oase” din Buzău ) albumul a devenit foarte cunoscut în lumea underground, Florin Chilian fiind solicitat pentru primul său concert ca artist profesionist în București în anul 2002. Totuși albumul, la epoca sa, nu a fost difuzat de rețelele de radio și televiziune. El conține hiturile „Iubi” și „Chiar dacă”. În 2004 semnează un contract cu casa de discuri Roton iar în luna septembrie a aceluiași an lansează cel de-al doilea album „Zece Porunci, raport despre starea națiunii, 1989-2004. Primul pas”, album ce conține hit-ul „Zece”. Albumul este bazat pe interpretarea muzical-laică a celor 10 Porunci biblice, Florin Chilian fiind primul și singurul om care a pus Cele zece porunci pe muzică, de 2000 de ani încoace. Timp de 4 ani, rețelele de radio și televiziune au refuzat difuzarea melodiei „Zece” pe motiv ca acest tip de muzică, doar voce și pian, „țineau de secolul XVI”.[5] Aceasta până când Giovanni Francesco, managerul canalului MTV România, a decis să difuzeze melodia „Zece” cu riscul de a-și pierde funcția. Succesul a fost instantaneu, melodia Zece ajungând pe prima poziție a topurilor MTV pentru o lungă perioadă de timp. Piesa „Zece” a reușit pâna la urmă să fie difuzată pe toate canalele de radio și TV iar pe YouTube este prima melodie românească ce a reușit să facă primul milion de vizualizări și să atingă ulterior peste 10 milioane de vizualizări.[5] Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzari de către casa de discuri Roton.[6] În 2007 reediteaza primul album „Iubi - Interfață la realitate” și, la o lună de la lansare, i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton.[7][8][9] În iunie 2010 lansează cel de-al treilea album „Autistul, nu-l mai goniți pe Brâncuși!”, album care în scurt timp atinge un nivel record de vânzari. Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton. [10] În anul 2015 reziliază contractul cu Roton. Își creează propria casă de discuri cu ajutorul artistei Alina Manole. În 2017, lansează albumul „Pre@Clasic” la editura „Luna PR & Events”.[11] Pre@Clasic este o reinterpretare a muzicii clasice, albumul fiind gândit și scris în totalitate pentru cvartet de corzi - muzică de cameră și voce. Prin acest album, el inventează un nou gen muzical ce îmbină pop-ul cu muzica preclasică.[12][13] Între anii 2005-2009, la sugestia lui Florian Pittiș, a prezentat la Radio România Tineret o emisiune tip talk-show.[14] Între anii 2007-2009, la invitația lui Marius Tucă, a avut propria rubrică în Jurnalul Național, semnând săptămânal un editorial.[15] A mai semnat editoriale în ziarul Cotidianul. Florin Chilian este cunoscut drept unul dintre artiștii români care s-a implicat activ și constant în numeroase acte de caritate, mare parte din câștigurile obținute prin muzică fiind donate celor care aveau nevoie.[16][16] [17] [18] [19] [20][21] Pentru totalitatea operelor sale muzicale este compozitor, textier și interpret.[22] Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și din Marea Britanie.[23]

1 Comment

  1. Sintem morti de foarte mult timp, dar n-am aflat!

    – https://www.youtube.com/watch?v=-TMjdYpgZIo

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*