Florin Chilian interviu CNN
21g – Oglinzi
„Pluteşte drept înainte şi dacă pămîntul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.”
Regina Izabela către Cristofor Columb
„– Tu mergi înainte?
– Cum înainte?
– Dacă o iei la dreapta mori de teamă, dacă o iei la stânga mori de sete, dacă te întorci îţi blestemi zilele, dacă mergi înainte vezi părul zânelor. Tu mergi înainte?”
Daniel Drăgan – Drum spre Arania
“Să dai…
Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii! Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai rîsul, să dai lacrimile… Să-ţi trăieşti amintirile, să-ţi trăieşti durerea… Săînhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în rîsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc şi apoi, apoi să plîngi nebuneşte, din toata inima sătulă de bucurie. Să plîngi, un timp… Şi apoi să rîzi!.”
Panait Istrati – Neranţula
Atît de greu a fost uneori.
De aici vine „nebunia” asta a mea. Copil, adolescent, tînăr şinimeni lîngă… Nu aveam pe cine ce să întreb, pe cine să strig, nici pe cine să mă sprijin. Nimic, nimic în afara cărţilor din care se adunau cîteva pasaje subliniate şi mai apoi transcrise mereu pe o pagină albă. Mereu obsesia asta a cuvîntului scris pe „curat”, pe un orizont necontaminat de nimic, alb pur şi simplu. Mai apoi, muzica, mereu instinctivă, nealterată de „obiectivitatea” pe care numai educaţia ţi-o poate da…
Regăsirea… De acolo vin oglinzile, din nevoia disperată de a nu fi singur într-o realitate prea nefirescă, prea mincinoasă, prea greu de suportat. Mă regăseam în gîndurile aşternute pe hîrtie de către alţii şi atunci ştiam că nu sînt singur. Oglinzi… Nimic altceva în afara lor nu mă mai putea defini şi atunci reveneam în faţa rîndurilor scrise de alţii pentru a-mi întări convingerea că indiferent de cît de „absurde” ar fi visele mele nu sînt singur. Cineva a fost pe drumul acela înaintea mea şi a lăsat în urmă semne pentru ca aceia care vor îndrăzni vreodată să renunţe la tot ceea ce nu au să nu se rătăcească. De acolo vine puterea de a merge mai departe indiferent de trădările „prietenilor” sau de sfaturile bine intenţionate ale lumii. De aici forţa de a nu renunţa şi de a duce mai departe lupta cu mine însumi pentru tot ce sînt eu. Prea mare tentaţia renunţării… Mă rătăcesc uneori prin scamele zilei, mă doboară cîteodată oboseala pe care ţi-o oferă parşiv confortul abandonului, dar mereu mă regăsesc, trezindu-mă scrîşnind din dinţi în faţa oglinzilor.
Am ales să stau mereu în faţa lor, indiferent de cît de distorsionată ar fi imaginea mea răsfrîntă între ele. Mereu în faţa oglinzii oricît de tare ar durea. Niciodată trecerea prin oglindă! În spatele ei e mereu, invariabil, realitatea scîrboasă a capitulării şi singurătetea definitivă pe care numai o mare de suflete moarte ce te înconjoară cu „drag” ţi-o poate confirma. În spatele oglinzilor e mereu un negru ca de smoală, dar parcă voi nu ştiţi asta…
Florin Chilian, 27 Mai 2008
